Photo by Miguel Bruna on Unsplash
Îţi sunt familiare grijile şi stresul, iritarea, chiar panica atunci când vine vorba despre noul an şcolar al copilului tău? Te străduieşti să îl pregăteşti, să îl susţii şi să îl încurajezi pentru noul an de şcoală şi pe parcursul lui, dar e posibil să îţi scape că şi tu ai nevoie de aceeaşi pregătire, susţinere, încurajare ca şi el…
Îţi sună cunoscut întrebările de mai jos? Ele ascund îngrijorările tale…
• copilul intră la pregătitoare: „Oare cum se va adapta, cum se vor purta ceilalţi cu el, cum va rezista fără mine?”
• copilul trece în a 5-a: „Oare cum se va acomoda în noua clasă/şcoală şi cu profesori diferiţi? Cât de grele vor fi temele? Să îi punem meditator?”
• copilul trece în a 9-a: „Ce prieteni îşi va alege? Cum se va descurca? Ce pretenţii au profesorii?”
• bacalaureatul şi facultatea cu emoţiile specifice perioadei…
Începutul de an şcolar de fapt accentuează pentru unii dintre noi grijile, stresul şi temerile care existau şi înainte în viaţa noastră şi care, fără să ne dăm seama, au devenit o bandă care rulează constant pe fundalul conştiinţei. Ne obişnuim să trăim aşa. Este extenuant, ne conduce la limită…
Nimeni nu întreabă cum te simţi, cum te descurci şi cum poţi fi ajutat să gestionezi mai bine fiecare zi, fiecare situaţie.
Din fericire, te poţi ajuta singur!
Îţi prezint mai jos planul meu în 5 paşi care îţi poate transforma starea în câteva minute. Am testat şi aplicat cu succes. Îl recomand oricui lucrează cu mine.
Vestea bună este că îl poţi folosi pentru a rezolva orice situaţie neplăcută de viaţă: nemulţumire la job, probleme în relaţia de cuplu sau în relaţia cu familia, lipsa concentrării, epuizare, iritabilitatea crescută, nemulţumirea permanent㸠amânarea, somn de proastă calitate, etc…
Mă grăbesc să ţi-l împărtăşesc.
Este planul meu de salvare în 5 paşi, pentru o minte liniştită, clară… şi decizii inspirate:
1. Îmi dau seama că se întâmplă ceva cu mine. Cum? Observ senzaţiile fizice, evidente.
2. Stop. Respir. Ascult.
3. Mă întreb: „Ce m-ar ajuta cu adevărat să ştiu, să fac sau să simt ca să abordez diferit situaţia în care mă aflu acum?”
4. Acţionez, observ şi ajustez.
5. Exersez zilnic.
Să povestim puţin despre fiecare pas în parte.
1. Îmi dau seama că ceva se întâmplă cu mine (legat de un subiect anume). Pot fi neliniştită şi în mintea mea pot să creez povesti nesfârşite despre subiectul care nu îmi dă pace.
• Cum fac să îmi dau seama?Îmi aduc atenţia la corp şi observ că muşchii se încordează, respiraţia devine sacadată, inima bate rapid şi tare, mă doare stomacul etc. Când închid ochii, e mai uşor să observ.
Este vorba despre răspunsul de „luptă sau fugi” pe care amigdala din creier îl comandă atunci când percepem o situaţie ca fiind periculoasă; hormoni specifici sunt eliberaţi automat în corp cu rolul de a ne pregăti pentru luptă sau fugă.
Răspunsul acesta este util în situaţii de pericol real. Dar….”Mă aflu în pericol real?” În zilele noastre, cel mai adesea voi răspunde „Nu!”.
Emily Fletcher explică foarte frumos răspunsul de „luptă sau fugi” în acest video (4 min., lb. Engleză): https://zivameditation.com/zivablog/videos/neuroscience-of-stress
2. Stop. Respir. Ascult.
După ce realizez că ceva e în neregulă cu mine, mă opresc. Efectiv. Spun „Stop!” interior şi mă retrag fizic într-un loc care mă poate găzdui pentru câteva minute, nederanjată de nimeni (birou, cameră, în aer liber etc.). Închid ochii şi respir lent şi profund de câteva ori cu scopul de a încetini agitaţia minţii, de a calma „sistemul”.
În 30 sec. -3/4 min. ajung la un nivel de calm interior de unde pot începe să ascult. Mă ajută să îmi păstrez atenţia „ancorată” pe bătăile inimii, atunci când respir lent şi profund.
La început ascult ce fel de gânduri îmi roiesc prin minte. Care este subiectul care nu îmi dă pace? Ce mă frământă cu adevărat? Cum sună gândurile mele?
Apoi, mă întreb: Cum mă simt cu adevărat când gândesc aceste gânduri?
Continui să respir lent şi profund, cu atenţia doar la respiraţie. În liniştea creată, ascult răspunsul. Întotdeauna vine: spontan şi adevărat. Pot să mă simt frustrată, nedreptăţită, speriată etc… Dacă sunt foarte atentă, simt emoţia în corp (mă întreb: Unde se simte această emoţie în corp?).
Am mai făcut lucrurile în viaţa mea simţindu-mă speriată, nedreptăţită, frustrată etc. şi mi-au ieşit, nu am ce zice. La finalul zilei observăm că mă trezeam epuizată de energie, fără bucurie, doar cu un uşor iz de satisfacţie că am reuşit şi de data asta. Ce am pierdut pe drum? Bucuria şi recunoştinţa, creativitatea, capacitatea de a mă organiza eficient şi multe altele.
3. „Ce m-ar ajuta cu adevărat să ştiu, să fac sau să simt acum, ca să abordez diferit situaţia mea? Care sunt resursele de care aş avea cel mai mult nevoie acum?” Continui să respir lent şi profund şi…ascult răspunsul. Pot să notez răspunsul, mă va ajuta…
După ce îl aflu: „Cum să fac asta? Cum este cel mai bine să fac, ce acţiuni efective e nevoie să fac, cu cine să vorbesc? Dacă eu nu pot, cine m-ar putea ajuta?” Continui să respir lent, profund şi să ascult. Răspunsul vine mereu: simplu, evident, susţinător şi creativ.
La final, mă simt liniştită. Acum ştiu ce am de făcut.
Îmi amintesc să îmi fiu recunoscătoare pentru timpul cu mine şi pentru ajutorul pe care mi l-am oferit.
Notez pe o hârtie acţiunile pe care le am de făcut şi le pun undeva la vedere, în mai multe locuri – în casă, pe birou, în portofel, ca să mă lovesc de ele, să îmi aduc aminte…
4. Acţionez în acord cu răspunsurile pe care mi le-am dat, chiar dacă asta înseamnă ceva disconfort la început. Diferenţa va fi evidentă şi îmi dă putere.
Observ schimbarea, ajustez (dacă e necesar). Cum ajustez? Repet paşii 1-3 şi savurez rezultatul care mă serveşte cel mai mult.
5. Exersez zilnic noile alegeri
Pont: Este liniştitor să ştii că recidiva vechiului comportament este o fază absolut normală atunci când înveţi o nouă cale de a aborda grijile şi stresul, iritarea, frică, panica sau alte emoţii care până acum îţi dădeau de furcă. Nu eşti cu nimic diferit şi nu ai de ce să te simţi vinovat. Face parte din procesul de învăţare şi progres. Important este să nu renunţi.
Şi totuşi, ce e nevoie să faci, când vechiul comportament reapare? Simplu: Doar observi că se întâmplă şi revii la pasul 4 sau te reîntorci la pasul 1.
Uitându-te la lista de paşi, care crezi că este cel mai important dintre toţi?
Exact, primul! Prezenţa la faptul că ceva se întâmplă cu tine. Se numeşte mindfulness. Dar despre asta, voi povesti în alt articol.
Al doilea pas important? Exact! Cel în care iei decizia şi alegi să te retragi pentru câteva minute, să spui „Stop!”.
Zilnic facem alegeri. Îţi propun să începi să alegi conştient.
Cum? Cel mai simplu mod, la îndemână, dar care de obicei ne scapă, este să te opreşti şi să asculţi vocea interioară. Acum ştii şi cum să o faci.
La final, să recapitulăm şi câteva lucruri despre emoţii:
• În spatele gândurilor se află întotdeauna o emoţie.
• Orice emoţie se simte în corp, oricât de subtilă ar fi. Acordă timp, răbdare şi curiozitate ca să simţi.E o chestiune de antrenament.
• Oricât de intensă ar fi, o emoţie se diluează în 90 sec. – 3/5 minute, când îţi păstrezi atenţia la ea şi la locul în corp unde se exprimă.
Ce vei alege să faci data viitoare când simţi că grijile, stresul, provocările vieţii te iau pe sus?
Acum ai o alternativă mai sănătoasă, susţinătoare de sine şi pentru ceilalţi, de unde se poate naşte creativitatea, productivitatea, eficienţa, organizarea, prioritizarea, bucuria, zâmbetul, armonia şi iubirea…
Îţi doresc un început de an şcolar cu zâmbetul pe buze, minte liniştită, clară… alegeri şi decizii inspirate!!
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă „Share” unui prieten pe care îl susţii, îl incurajezi şi pe care vrei să îl ajuţi să- şi schimbe abordarea în faţa momentelor dificile!
